În wargaming, jucătorii au perioade istorice favorite. Producătorii de miniaturi și accesorii acoperă o gamă largă de soldăței, in funcție de perioada în care s-au purtat batăliile. Desigur, există jucători care își doresc o reproducere cât mai exactă a unei eveniment și din acest motiv sunt foarte atenți la alegerea trupelor, reproducerea câmpului de luptă și strategia folosită.


Noi îți propunem două perioade istorice diferite, Razboaiele dacice și Al doilea război mondial. Deci, este momentul să studiezi soldații și opțiunile pe care le ai. 


Deși poate îți dorești să începi infruntarea cu armatele adverse, trebuie să stii că înainte de a face asta, trebuie să petreci ceva timp la masa de lucru. Să spunem că ce-l de-al doilea război mondial este perioada aleasă.  Poți să alegi un set de start ce conține soldați americani și germani, împreună cu instrucțiuni și alte accesorii.  Uită-te la filmul de pe pagina acelui produs pentru a vedea exact ce conține.  Dar evident, sunt și alte opțiuni disponibile, cu seturi individuale de soldați ai aliaților sau ai celui de-al treilea Reich, având diferite specializări.



Acum este momentul să inveți cum se asamblează si vopsesc miniaturile în patru pași simpli.


Pasul 1, Asamblarea

Poate fi descurajant, la o primă vedere, dar detaliile fiecărei figurine și pozițiile diferite în care aceasta poate fi asamblată, face ca armata ta să fie unică și personalizată așa cum dorești.

Poți folosi câteva unelte de bază precum un clește de taiat, un cutter pentru modelism și o pilă pentru a îndepărta imperfecțiunile. Pentru lipire folosiți un adeziv de tip super glue. Vă recomandam adezivul special pentru miniaturi care nu distruge detaliile foarte fine.


Pasul 2, Grunduirea

Aplicați un strat fin de grund înainte de a începe vopsirea. Acesta va fi un strat mat de bază care va face mult mai usoară aplicarea vopselii. Grundurile de bază pot fi de mai multe culori, sub formă lichidă sau spray.


Pasul 3, Vopsirea

Culorile folosite pentru vopsirea miniaturilor conțin pigmenți mult mai puternici decât culorile acrilice obișnuite, cu o mare putere de acoperire. Din acest motiv, nu uita sa agiți recipientul înainte de folosire, deoarece pigmentul se lasă la baza recipientului. Nu aplica straturi gloase. Este indicat sa aplici straturi succesive pentru o acoperire mai buna.

Alege culoarea dorită cu mare atenție. Pentru culorile disponibile în catalogul nostru, consulta acest link. Deasemenea, avem disponibile doua seturi predefinite de culori, ce conțin majoritatea culorilor de bază: de baza si mega, având mai puține sau mai multe culori.


Pasul 4, Aplicarea efectelor si detalierea bazelor

Pentru a ascunde defectele de vopsire, dar mai ales pentru un efect de adândire a detaliilor sau aplicare a umbrelor, puteți să folosiți un efect tip Quickshade.


Bazelor modelelor le puteți adăuga iarbă sintetică, tufe sau pietriș pentru realism.